mainile-mi sunt murdare de sange negru.nu reusesc sa ma trezesc din somn.cate crime am comis?

abis in fata,abis in spate.la mijloc nisip si praf uitat de vreme.timpul s-a uitat demult.vremea nu mai conteaza.amintirile nu-si mai fac simtita prezenta.

nu sunt nesigura de tine,mi-e doar frica de ce as putea sa-ti fac.eu nu pot sa fiu iubita,trebuie sa fiu adorata/nu vreau sa fiu doar importanta.eu sunt totul!.

mainile ma dor si cuvintele curg lin.Trebuie.imi acapareaza mintea,neuronii sunt blocati.trebuie.trebuie sa ce?trebuie cum?da-l in pizda masii de trebuie.

sa ce zici?sa ajung acolo.trebuie sa vad.

nimicul din jurul meu se crede important.nu e,dar n-am vrut inca sa-i ranesc inima cubica.te crezi infitin si totusi te sfarsesti acolo unde iti ordon..figura-mi imateriala se intrupeaza intr-o cadra.natura fiintei mele ma impiedica sa cad.deasemenea,nu pot sa nu gandesc.

noaptea mi-e sfestnic iar ziua mi-e dusman.cu cat dorm mai putin,cu atat chipu-mi capata o figura groteasca,draceasca,ce nu poate sa nu ma incante.uratul ma transforma in frumos.zarea se prelungeste devenind infinit.nucleul devine punct de referinta.

perfectiune.

acum,transformarea a incetat.calmul cuprinde nelinistea universului.liniste dupa zgomot.apa devine foc,aerul ne sufoca.timpul o ia de la capat.

atunci,ne cuprinde emotia.

“valurile se spargeau de tarm,conturand aievea  formele trupului tau.coapse,sold,sani…”

pentru ca alin suflete,pentru ca bucur minti,pentru ca oamenii imi invata trupul pe deasupra.

pentru ca sunt plina de cuvinte de dragoste. pentru ca sunt suava,curg lin prin mintea ta.

pentru ca sunt ca o scrisoare deschisa tuturor.pentru ca pot sa omor.

sunt poezia infernului!

nu,noi nu simtim nimic.defapt,noi doar credem ca simtim.nici macar nu stim ce sunt sentimentele.nici macar nu le deosebim.singurii care simt cu adevarat sunt ingerii.

crezi ca te doare?nu,esti doar amortit.matilda este un inger.

vrei sa stai pe un bloc doar sa zaresti ciorile din Esperanza.si totusi,niciodata nu ti-au placut ciorile.mai mult chiar,le detestai din cate imi amintesc.acum insa e altceva.acum nu mai poti sa faci nazuri.

ti-am spus sa nu-ti faci sperante.ciorile nici nu se vor sinchisi de tine.ciorile au viata lor de nemuritoare.

tu ai doar o gaura de zece etaje in fata,iar ciorile nu te ajuta sa zbori.

mai crezi in ciori,matilda?dar eu?                ciorile nu ne-au salvat decat sufletul.

ps:niciodata sa nu zambesti matilda.dar niciodata.zambetul aduce nenorocire.

Ps:prea mult trecut,nu destul prezent,niciun viitor.

mozaicul cotidian m-a distrus.Astazi pot recunoaste in fata tuturor ca ma las prada ciorilor.     ciorile sunt speranta.eu sunt speranta.

din mine se nasc copiii sperantei.in pantecul meu infloresc florile sperantei.tot chipul,fata,mainile..toate,toate sunt speranta!Astazi ma las prada ei si doar ea imi va controla viata.

astazi uit de thanatos.(OM liber,tu intotdeauna vei iubi marea!)

non-sens?

dar hei,muzicalitatea unei limbi este data intotdeauna de rahatul pe care oamenii il scot pe gura.

pe muzicieni sa ii saruti intotdeuna pe gura si in podul palmei.si sa bei cu ei doar cuvinte.

pentru ca spunem ah si atunci cand ne doare si atunci cand ne place.

(daca ai vreo nelamurire intreaba zeii.ei te incurca mereu de doua ori in plus)

de dorul noptilor de vara tarzii

cand le lasai sa zboare pe pamant

doar ca sa le imbratisezi,apoi,in mainile tale

se unduieste corpul frunzei-n vant

un vant tarziu de ceata-n toamna

in calea clipelor ce vin

astepti turbat calea cea curata.

iar iarna cand stele lucesc chiar si-n ziua

visezi la momente ce vor sa vina

cand renasc,ma nasc ma transform

ma aflu-n stele si in gand,de maretie plina.

opreste gandu-n zboru-ti rece

ascunde-te in mine,nu mai trece

in privire si in ras,la vorbe si la promis

doar taci,priveste-n jos si canta.

canta-ti viata ce-a apus

si doar intr-o secunda

te duci,privind aievea-n gand

intunecat de-o umbra.

inchipuie-ti toamna tarzie a vietii tale scorojite pe nisip,cand zboara minutele-ti prin preajma iar orologiul din perete bate,sadic,cu fiecare minut,inca un lucru “de facut in viata”…le taie dupa o lista prea lunga pentru posibilitatile tale,umile.doare?meriti!mori!

credeam ca de data asta o sa fie altfel.stiam asta de fiecare data cand parul ei imi atingea fata ca razele de soare si-mi vorbea soptit,sa nu ma trezeasca la realitate.speram sa ma fi gasit pe mine si,afara de asta,sa fi gasit si fericirea mult dorita.imi inchipuiam ca simple cuvinte pot tine doi oameni uniti si faptele ii leaga pentru totdeauna.

vroiam sa ma gasesc pe mine,cel de mai demult,sa ma ridic la un nivel superios in profunzimea trairii mele si sa nu mai ies niciodata la suprafata lumii,captiv fiind doar in sufletul ei.creatura magnifica,asa o vedeam.creatie divina de-o desavarsire nemaivazuta.pletele-i lungi si blonde ii ajungeau lejer la solduri,solduri de femeie,fetita,fecioara..toate la un loc.arcuite gingas deasupra feminitatii ei,pe care nu o gustasem inca.sanii ii umpleau pieptu-i mandru acoperind o inima mare,inima inumana in care incapea insasi lumea cu toti nenorocitii ei.si totusi credeam ca o umplu pe toata.ochii ei ca doi carbuni ma pierdeau in ganduri,adanc,fara scapare.

si atunci credeam in perfectiune,notiune de mult uitata pentru sufletul meu sters.student eminent,numai note bune ce aduceau mereu invidia celor populari.incetasem de mult sa cred ca voi iubi altceva decat stiinta matematica,buna mea prietena,iubita,curva si confidenta.distractie de-o ora,de-o noapte,de-o viata.

ea ma ineca cu vorbe de amor,ma alinta asa cum cartile nu o faceau,ma implinea asa cum nicio descoperire nu reusea.natasa imi acaparase viata.ne pierdeam uitati de lume prin plajele pustii ale marii si ea,zeita din adancuri imi jura nemurirea.imi jura iubire vesnica,sentiment atat de relativ facut sa para totusi cert.doar de cuvinte,in care credeam orbeste.

apoi ma atingea usor,cu nasul ei mereu rece pe gat,imi amintea ca sunt barbat si o doream atat de tare incat ideile mi-se invarteau in cap si mainile alunecau in nestire.pe sani-i rotunzi si moi,ca o para destul de coapta vara,pe soldurile-i duioase,prin par,pe spatele arcuit de dorinta si emotie.si ea nu mai sufla.o aveam, numai a mea,asa cum nu mai posedasem nimic toata viata.

o iubeam pe natasa.ea ma desprinsese de lume si imi aratase alta cale.cu natasa trebuia sa ma insor,sa-mi implinesc un rost in lume.natasa trebuia sa ma imbete in fiece zi cu mirosul ei de trandafir si cu blandetea ei desavarsita.era superba cu buzele-i moi de cireasa.fiinta perfecta si toata numai a mea.

ne-am mutat impreuna curand.feerie in fiecare zi.iubire nebuna,iubire tampita.legatura bolnavicioasa prin simpla-i nebunie si stabilitate.ne iubeam la fel,in fiecare secunda,aceleasi cuvinte,aceleasi emoti,aceleasi maini pe sani,apoi intre picioare,acelasi rasuflu greu din partea ei.

fara bani,caci renuntasem la studii si la bursa,traiam iubindu-ne,mancand castane din pomi,mancandu-ne propria iubire.la fel.docil,tacut.ireal.in fiecare clipa.

pana intr-o zi.am gasit-o pe natasa pe fotoliul ros din ,acum,apartamentul nostru.am gasit o natasa urata.ochii ei parca nu mai aveau lumina doar pentru a ma vedea.mainile ei nu-i mai prelungeau trupul doar sa ma poata atinge,buzele sopteau doar pentru ea insasi.isi freca mainile una de alta,si privea doar in zare, niciodata in ochii mei.”plec”,mi-a spus.si atat.orizontul s-a intunecat,gandurile,ideile,visurile se impleteau cu o nebanuita durere caci ziua ce credeam ca nu va veni niciodata ma privea chiar acu in ochi si-mi zicea”prostule!”.nu am apucat sa o intreb de ce,nici nu mi-ar fi spus vreodata caci din gura-i plina si rotunda nu puteau iesi decat cuvinte de amor.a plecat.apartamentul s-a inundat cu tristete si parca locul meu in lume fusese spulberat.

nici nu stiu cat timp a trecut dupa aceea,m-am trezit singur,beat si gol pe acelasi fotoliu care atinsese pentru ultima data fundul iubitei mele.m-am gandit la ea ca la o curva ieftina in urmatoarele zile.nu incercam nicio secunda s-o scuz in vreun fel acuzandu-ma pe mine de ceva,in fond,eu nu facusem nimic afara de a o iubi.

am realizat mai tarziu,dupa ce viata a tarat multe femei prin patul meu,dupa ce natasa ramasese doar o amintire ce-o vreoiam uitata,dupa ce luni intregi am plans dupa altele.natasa era o femeie mandra,puternica.a speriat-o atat de tare gandul ca si-ar putea darui toata viata cuiva,ca ar putea cadea total prada iubirii,incat a decis doar sa se indeparteze cat mai repede.altfel,iubirea ce mi-o purta ar fi daunat iremediabil ego-ului ei de femeie independenta.s-a aruncat la inceput intr-o mare ce-o depasea.mare de sentimente.si cand a vazut ca deja tarmul era prea departe,a vrut sa se inece.fiinta alte dati frumoasa si indragostita devenise,pe neasteptate,in ultima clipa,o femeie urata,o femeie care se va darui multora dar nimeni n-o va avea vreodata in totalitate.stia si ea ca avea sa ramana orada sufletului meu pentru totdeauna si ca inima ei nu mai avea scapare.

natasa a ales libertatea,natasa a ales sa fuga fara a se gandi ce suflet distrus lasa in urma.

de ce nu ai putut ramane natasa?de ce nu ai putut invinge teama si iubi cu adevarat?de ce nu te-ai lasat dusa de val?

timp,ocolisuri,rosu,rosu innebunit,rosu innegrit,rosu salbatic pe buze,picioare goale,apa murdara,nebunie,spital,iar spital,inchis in multime de ganduri,lume,copil,cadere libera.timp.

ce?ce?ce?ce?ce?ce?ce?ce?ce?ce?..dar,mai ales,cand? toracele meu deschis iti sta la picioare.poti?dar,mai ales,vrei?

uneori nu te vad si atunci am senzatia ca esti din alta lume.genunchii mei te iubesc.vai,umerii mei te adora.Coastele s-au lipit doar sa ma poti imbratisa iar membrele inca sustin doar ca sa te pot atinge.ochii stau pe cap doar sa te auda iar buzele..se injecteaza peste ale tale pana cand…ah,pana cand?!

Am corpul format din obiectele tale.patul imi sta ca piedestal iar o perna imi e torace.iar membrele le-am decupat din un caiet vechi.camasa ta imi e piele si ca inima am o cutie maro.buzele sunt moi.ti le-am furat.esarfa mea e la gatul tau iar umerii tai imi sunt alinare.vocea ta imi e doar un ecou,un cantec funerar ce nu pare a se mai opri.

spectacolul de rame tocmai s-a incheiat iar una mi-a intrat sub camasa.noi ii omoram si ei au un singur ochi.ne inmultum taindu-ne carnea si unind-o cu saliva.ne batem cu vorbe melodioase si se rup in doua inele.un metru masuram amandoi si ploaia e mai mare ca umbra noastra prelungita.o ureche tipa ca volumul e prea incet ,la alta imi soptesti si mainile scormonesc nisipul.ramele ma gadila pe spate.

nu imi verifica sangele.sangele meu e salbatic.sangele meu e gol.nu imi mirosi palmele.palmele mele sunt reci.palmele mele fierb sa te atinga.palmele mele sunt pe spatele tau.

…..si broastele respira prin piele.

inca putin si asteapta viermii sa zboara

asculta muzica unui lup in noapte

si crezi.

suntem un tango fierbinte

un dans de necuvinte

in care astrii se amesteca doar cu masti

                                        de lut.

afla cum se despart suflete lipite

apoi povesteste-mi doar,sa aflu

si tot dupa ce ne amestecam

umbla in mine,la organe,repare-le

sa-mi sufletul sa-ti placa doar tie.

umbla o zi intreaga pe calcaie

desclta-te.arunca sageti

striga.razi.fii.doar intr-o zi de mai

minune cum ne-am intalnit.

si ce daca-mi place sa te prea modelez,sa te prea curat,sa te prea iubesc?

nu-mi spune niciodata.dar niciodata nimic.

nimic se distruge-n jurul meu

nimic isi poarta masca azi

ce-l protejeaza.

iubeste si omoara.

cand un bec se stinge doar s-a ars

dar calul niciodata

niciodata

niciodata

nu va alerga prin tine

esti doar rpea sfant

prea departe

prea acum

sa feirbi ca toti muritorii pe soare.

umbra ta te urmeaza doar in calea cea rea

vantul nu te mai impinge

norii nu te mai ridica

un copil nu mai plange

o mana nu se mai ridica.

pamantul e cu miezu-n jos

de cand te-ai aruncat aici

sa stai doar pe varfuri,descult

in iarba inclinata doar de trecerea

vreunui necuvant.

nu stiu.

imi pare rau ca nu stiu sa fac soarele sa apara atunci cand iti doresti asta si imi pare cel mai rau ca am mainile mai lungi decat trupul.regret ca am picioarele impletite si ca ne visez la mare din cand in cand.

imi pare rau ca umerii mei sunt doar umeri si ca nu au aripi ca toti ceilalti.si imi pare rau ca vocea mea nu-ti canta.urasc sa nu am flori sa-ti dau si un citat pregatit pentru fiecare ocazie.sau ca parul nu-mi miroase a flori vara si ca nu-mi asortez fualtul cu caciula iarna.sau ca tot in iarna imi scot limba prea lunga sa prind fulgii si devin copil.

imi pare rau ca ma impiedic pe strada si ca arat mereu umbrita de nori.regret ca nu am umbrela cand ploua si ca nu ma plac cainii.regret ca nu sunt tu.

imi pare rau ca nu am aburi sau calea srijelita in linii de cale ferata.regret ca nu am sange-n vene si ca mi-se inmoaie omoplatii cand tusesc.imi pare rau ca nu las urme in zapada si ca scap obiecte din mana.si ma urasc pentru ca,din cand in cand,tac.imi pare rau ca tip atunci cand nu zici nimic si mai ales regret ca atunci cand imi spui ca ma iubesti iti raspund doar la fel.

‘”si sa te-mbratisez cu coastele-as fi vrut…”"

am nevoie de un set nou de reguli de incalcat si de niste norme ale normalitatii pe care sa le depasesc.Satm amandoi pe marginea prapastiei si tu inca nu crezi ca poti sa te arunci.sau nu.In cazul in care un gest tandru te-ar face mai putin barbat si un te iubesc ar fi si el pe fuga,atunci mangaie-o pe alta.Eu vreau sa ma tragi de par si sa ma legi strans de pat.sau de mare.

Credeam candva ca avem totul iar defap nu aveam nimic.

iar acum,cand cred ca nu mai am nimic imi arati ca  am totul.inutil.

Ma tii de mana strans ca pe un flutur si vantul iti sopteste air in locul meu.Moarta,m-ai mai iubi?maine voi vrea doar o poimaine in care sa-mi dai o imbratisare puternica,cu o mana stransa de buca mea stanga,sa ma faca sa ma simt femeie.

iar picioarele sa ne danseze tango.Si raspoimaine se va sfarsi.

mi-e frig doar pentru ca nu ma-nconjori.