timp,ocolisuri,rosu,rosu innebunit,rosu innegrit,rosu salbatic pe buze,picioare goale,apa murdara,nebunie,spital,iar spital,inchis in multime de ganduri,lume,copil,cadere libera.timp.
credeam ca de data asta o sa fie altfel.stiam asta de fiecare data cand parul ei imi atingea fata ca razele de soare si-mi vorbea soptit,sa nu ma trezeasca la realitate.speram sa ma fi gasit pe mine si,afara de asta,sa fi gasit si fericirea mult dorita.imi inchipuiam ca simple cuvinte pot tine doi oameni uniti si faptele ii leaga pentru totdeauna.
vroiam sa ma gasesc pe mine,cel de mai demult,sa ma ridic la un nivel superios in profunzimea trairii mele si sa nu mai ies niciodata la suprafata lumii,captiv fiind doar in sufletul ei.creatura magnifica,asa o vedeam.creatie divina de-o desavarsire nemaivazuta.pletele-i lungi si blonde ii ajungeau lejer la solduri,solduri de femeie,fetita,fecioara..toate la un loc.arcuite gingas deasupra feminitatii ei,pe care nu o gustasem inca.sanii ii umpleau pieptu-i mandru acoperind o inima mare,inima inumana in care incapea insasi lumea cu toti nenorocitii ei.si totusi credeam ca o umplu pe toata.ochii ei ca doi carbuni ma pierdeau in ganduri,adanc,fara scapare.
si atunci credeam in perfectiune,notiune de mult uitata pentru sufletul meu sters.student eminent,numai note bune ce aduceau mereu invidia celor populari.incetasem de mult sa cred ca voi iubi altceva decat stiinta matematica,buna mea prietena,iubita,curva si confidenta.distractie de-o ora,de-o noapte,de-o viata.
ea ma ineca cu vorbe de amor,ma alinta asa cum cartile nu o faceau,ma implinea asa cum nicio descoperire nu reusea.natasa imi acaparase viata.ne pierdeam uitati de lume prin plajele pustii ale marii si ea,zeita din adancuri imi jura nemurirea.imi jura iubire vesnica,sentiment atat de relativ facut sa para totusi cert.doar de cuvinte,in care credeam orbeste.
apoi ma atingea usor,cu nasul ei mereu rece pe gat,imi amintea ca sunt barbat si o doream atat de tare incat ideile mi-se invarteau in cap si mainile alunecau in nestire.pe sani-i rotunzi si moi,ca o para destul de coapta vara,pe soldurile-i duioase,prin par,pe spatele arcuit de dorinta si emotie.si ea nu mai sufla.o aveam, numai a mea,asa cum nu mai posedasem nimic toata viata.
o iubeam pe natasa.ea ma desprinsese de lume si imi aratase alta cale.cu natasa trebuia sa ma insor,sa-mi implinesc un rost in lume.natasa trebuia sa ma imbete in fiece zi cu mirosul ei de trandafir si cu blandetea ei desavarsita.era superba cu buzele-i moi de cireasa.fiinta perfecta si toata numai a mea.
ne-am mutat impreuna curand.feerie in fiecare zi.iubire nebuna,iubire tampita.legatura bolnavicioasa prin simpla-i nebunie si stabilitate.ne iubeam la fel,in fiecare secunda,aceleasi cuvinte,aceleasi emoti,aceleasi maini pe sani,apoi intre picioare,acelasi rasuflu greu din partea ei.
fara bani,caci renuntasem la studii si la bursa,traiam iubindu-ne,mancand castane din pomi,mancandu-ne propria iubire.la fel.docil,tacut.ireal.in fiecare clipa.
pana intr-o zi.am gasit-o pe natasa pe fotoliul ros din ,acum,apartamentul nostru.am gasit o natasa urata.ochii ei parca nu mai aveau lumina doar pentru a ma vedea.mainile ei nu-i mai prelungeau trupul doar sa ma poata atinge,buzele sopteau doar pentru ea insasi.isi freca mainile una de alta,si privea doar in zare, niciodata in ochii mei.”plec”,mi-a spus.si atat.orizontul s-a intunecat,gandurile,ideile,visurile se impleteau cu o nebanuita durere caci ziua ce credeam ca nu va veni niciodata ma privea chiar acu in ochi si-mi zicea”prostule!”.nu am apucat sa o intreb de ce,nici nu mi-ar fi spus vreodata caci din gura-i plina si rotunda nu puteau iesi decat cuvinte de amor.a plecat.apartamentul s-a inundat cu tristete si parca locul meu in lume fusese spulberat.
nici nu stiu cat timp a trecut dupa aceea,m-am trezit singur,beat si gol pe acelasi fotoliu care atinsese pentru ultima data fundul iubitei mele.m-am gandit la ea ca la o curva ieftina in urmatoarele zile.nu incercam nicio secunda s-o scuz in vreun fel acuzandu-ma pe mine de ceva,in fond,eu nu facusem nimic afara de a o iubi.
am realizat mai tarziu,dupa ce viata a tarat multe femei prin patul meu,dupa ce natasa ramasese doar o amintire ce-o vreoiam uitata,dupa ce luni intregi am plans dupa altele.natasa era o femeie mandra,puternica.a speriat-o atat de tare gandul ca si-ar putea darui toata viata cuiva,ca ar putea cadea total prada iubirii,incat a decis doar sa se indeparteze cat mai repede.altfel,iubirea ce mi-o purta ar fi daunat iremediabil ego-ului ei de femeie independenta.s-a aruncat la inceput intr-o mare ce-o depasea.mare de sentimente.si cand a vazut ca deja tarmul era prea departe,a vrut sa se inece.fiinta alte dati frumoasa si indragostita devenise,pe neasteptate,in ultima clipa,o femeie urata,o femeie care se va darui multora dar nimeni n-o va avea vreodata in totalitate.stia si ea ca avea sa ramana orada sufletului meu pentru totdeauna si ca inima ei nu mai avea scapare.
natasa a ales libertatea,natasa a ales sa fuga fara a se gandi ce suflet distrus lasa in urma.
de ce nu ai putut ramane natasa?de ce nu ai putut invinge teama si iubi cu adevarat?de ce nu te-ai lasat dusa de val?
timp,ocolisuri,rosu,rosu innebunit,rosu innegrit,rosu salbatic pe buze,picioare goale,apa murdara,nebunie,spital,iar spital,inchis in multime de ganduri,lume,copil,cadere libera.timp.
