ma intrebi ce miroase mai frumos ca ploaia.

baia mea.vara miroase a brad uscat si flori presate de timp.iarna a soareci morti si putreziti uitati demult prin colturi-ntunecoase.

luna.miroase a flori de papadie suflate-n vant cu secole in urma,dar ce au atins pamantul abia azi.si au murit.si in viata lor centenara au lasat mii de dare albe pe cer.lumea le zice avioane.eu doar flori.

deziluziile mai miros frumos.a sange ars de cenusa.sau a condori zburand pe creste si intepandu-se in varfurile cat un ac.

sau noptile de vara cand stai cu ochii pironiti in stele si te acoperi cu saluri de matase.

si ceaiul cu portocale in ziua de craciun.cu scortisoara din bradul ce se inalta pana la cer si gadila soarele.daca te urci pe el poti chiar sa-ti faci cosciug pe un nor de ceata.

dar,mai frumos ca ploaia,miros mainile tale cu aroma de tei inflorit si dragoste parfumata.si-ti lasi dara de parfum pe tot trupu-mi inodor.

ard.

imi ador mirosul genunchilor.

imi ador mirosul genunchilor cand miros a praf de stele si a iarba cosmica.si cand stau la soare pe-un varf de munte atat de ascutit incat ma patrunde si-mi fura organele.

imi ador mirosul genunchilor cand stau infrigurata in zapada de argintsi te beau ca pe un ceai.

imi ador mirosul genunchilor cand stai cu capul pe ei visand la zane si-mi soptesti.dup-aia miros ca parul tau…

imi ador mirosul genunchilor cand ii iau in palme si plutesc pe ei in praf de covrigi aburiti pe geamul casei tale.

imi ador mirosul genunchilor atunci cand ii saruti.

dar..cum sa-mi iubesc genunchii cand imi urasc picioarele?.

candva.

priveste-ma cum mor si,inecata

iti zambesc de-al mortii fior.

cu ochii larg deschisi dar inima-nghetata

ma cobor.fac plecaciuni.

candva ma vei privi si-mi vei spune”ai revenit”.nu mai mi-e frica de moarte.

si imaginea-ti e eternizata in mintea mea,prin ochii mei..si intiparita in suflet.ieri,la orele serii.

enigma batranului de pe plaja

e batran si acum isi regreta toata viata.tipic.clasic.obisnuit.

regreta ca nu si-a putut privi nevasta in ochi cand aceasta a murit.statea in camera alaturata si vroia sa para puternic.toti credeau ca nu-i pasa dar doar el stia ce furtuni ii inundau ochii,doar cand era singur.plangea.noaptea..si a continuat asa ani la rand.si-a luat un caine sa nu se simta pustiit.dupa o vreme incepuse sa creada ca acesta ii vorbea asa ca si-a luat si o pisica.asta nu vorbea dar ii cerea cu mieunaturi prelungi si dureroase mancare si chiar i-a furat carnea din farfurie intr-o zi.dar nu mai era singur.

mai regreta ca nu avea nume mic.el se nascuse fara sau il pierduse pe drum intr-o zi de vara.nu mai stia.toata viata incercase sa-i lamureasca pe oameni”Prusan.asa ma cheama.Nu..cu P,da..Prusan.si atat.doar prusan.doar atat.Prusan..Prusan..”

mereu si-a dorit sa-l cheme tudor sau mircea,dar el era doar prusan si se obisnuise cu asta.

regreta fiecare val pe care nu l-a admirat desi avea casa pe plaja.da..construita pe pironi inalti si cu o scara mare pana la usa din fata.”stairway to heaven” o numea adesea.

regreta fiecare data cand marea vroia sa-i vorbeasca iar el se intorcea cu spatele,isi lua paharul cu o vodka prea amara si isi baga degetele-n urechi,doar s nu asculte glasul sirenelor ce-l imbiau la partide nebunesti.

si fiecare picatura de ploaie ce nu-i mangaiase fata pentru ca isi deschidea mereu umbrela prea neagra.(va continua)

o sa moara.peste cinci saptamani,atat.doar atat.asa i-au spus doctorii,asa credea si el.in fond,pana si timpul e relativ.ce inseamna cinci saptamani din viata unui om?nimic..asta doar daca nu-s ultimele.si ce va face?asta se intreaba toti.ce ai face tu?ce as face eu?

ce am face daca am sti cu totii data fixa in care o sa murim?am fi altfel?am incerca sa schimbam ceva?ma indoiesc.

am trai in continuare ca niste jigodii contagioase ce suntem,continuand sa sugem sange pana ii omoram pe ceilalti.doar ca sa treim noi.ce rost are viata?complex.

ce rost are un om intre miliarde de altii?infim.dar pentru fiecare om,el insusi e totul.

degeaba incerc eu sa filozofez acum aici pe astfel de subiecte.daca as mai avea cinci saptamani de trait,m-as sinucide.m-au invins multe,dar niciodata moartea.

cu ea nici macar nu poti duce o lupta.ea doar ia tot.si poate e cea mai usoara cale de a nu mai avea nimic.

ce are un om intr-o viata?case,bani,masini..degeaba.nu le ia cu el.are nimic.are nimic gol-golut.

ce fac amintirile?intretin dureri ce se vor a fii de mult apuse.dar apar din nou,cu fiecare rasarit.cu fiecare bataie de ceas.la ora asta,acum 5 ani,ma iubea…

as vrea sa am o poveste de povestit.ceva memorabil care sa intereseze multa lume.n-am inspiratie sa fac eu una,caci la ce mincinoasa sunt,mi-as putea chiar insusi una straina.in definitiv,toti avem aceleasi povesti.durere,placere,iubire.durere.moarte.nu facem toti la fel?..nu murim toti la fel?

iubirea..din nou,subiect complex.iubirea e relativa.cea mai adevarata dragoste e relativa,tot din cauza egoismului.te iubesc.te urasc.depinde.

in ce credem in viata?in dumnezeu?degeaba.sunt alte miliarde de oameni care asteapta sa fie ajutati de acelasi dumnezeu.ce te face sa crezi ca va ajunge si la tine?acelasi dumnezeu care,apropo,nu exista;).nu va faceti sperante.

speranta..alt cacat pe care viata ni-l ofera zilnic.iar noi,ca prostii,il inghitim in treaca.ca na,speranta moare ultima.bullshit i say.BULLSHIT.nu.n-o sa fie niciodata mai bine daca nu faci ceva.

deci faceti ceva.faceti ceva oameni buni.faceti ceva pentru voi si pentru ceilalti.faceti un bine.impuscati-va toti,si lasati-mi lumea numai mie.

egoism.

*post scris din dorinta de urlet ce venea dinauntru.e de neoprit.scuzati.

ganduri in dezordine.

“da,tu,dumnezeule,ce promiti nemurire/si in schimb ne dai doar ingradire/unde-i libertatea mult promisa?”

comfortably numb.

soarbe-mi  veninul din lacrimi clare si capilare

sa simti cum zbori si ah,stupoare..

..dureaza doar un veac.

atinge tu o clipa,placerea cea nebuna

sa vezi cum te-nconjoara,s-o plina luna

..pe cer dispare.o stea a cazut.

noaptea isi intinde mrejele chiar si prin tine.

..si ce e frumusetea?..ilustra amagire.

~~~stare nebuna de toamna-

-asa ma simt acum.ca si cum as sta pe varful casei mele,intr-o barca gonflabila.

si de aici vad intreg orasul gri.din barca mea galbena.dar vantul arunca ace si da,a spart-o.vant nebun.vat turbat.de-ai stii tu ce mi-ai luat..

a trecut si toamna de cand nu ti-am mai scris.

feerie cu valuri nebune.

spune-mi tu, seara de mai,oare-ti mai aimtesti de mine?..spune-mi tu,dulce seara de mai,iti mai vine in gand,uneori,parfumul meu dulce de brad?  si oare uneori inimii tale ii lipseste o imbratisare suava ca o adiere de vant?

spune-mi acum,seara de mai,imi mai rostesti din cand in cand numele..sau acum sunt doar “ea,cea ce a fost candva”..?

si spune-mi seara daca ma visezi cum o faceai atunci,pe plaja cand ne jucam baba oarba cu racii prajiti de lumina.si cand ochelarii de soare-ti alunecau,prea mari fiind,pana pe tarm unde apa-i spala de imagini necurate.

spune-mi daca nisipul fin iti mai gadila degetele si daca marea-ti mai alina suferinta.

si aminteste-ti ,seara de mai, cum imi sarutai sanii in apa prea multa,prea sarata…si cum mainile-ti doreau sa cunosca fiecare parte a trupului meu ars de soare.

si apoi ma priveai tu,doar pe mine,ca si cand altceva n-ar fi existat pe pamant.

amiteste-ti tu ,seara de mai,cum ne saruta marea pana ne musca buzele si ne rupea gurile obosite.si cum ne sufla apoi in ureche cantece dulci de dragoste.